PUCIOASA
Statiunea Pucioasa
Orasul-statiune Pucioasa este amplasat într-o zona depresionara, pe cursul superior al raului Ialomita, în regiunea dealurilor subcarpatice, subunitatea Subcarpatilor cuprinsi între raul Prahova si raul Dambovita, la circa 350 m deasupra nivelului marii. Orasul este înconjurat de dealuri, cele mai înalte culmi din jur fiind Magura Bela (664,7 m) si Dealul Glodeni (615 m). Este un oras statiune balneara de peste 170 de ani. Amplasata pe cursul superior al Ialomitei la 20 km nord de municipiul Targoviste si o altitudine de 400 m, Pucioasa beneficiaza de o pozitie frumoasa deschisa, de o parte si de alta cu dealuri taraganate de sub care tasnesc binefacatoarele izvoare de pucioasa (sulfuroase).
Accesul rutier este lesnicios, localitatea fiind situata pe drumul na?ional DN 71 Targoviste – Pietrosita – Sinaia, întretinut si bine semnalizat. Ca urmare, deplasarile sunt posibile din toate zonele tarii, iar pentru orase mari ca Ploiesti, Brasov si Bucuresti, durata deplasarii auto este foarte scurta, de 1 – 1,5 ore.
Statiunea Pucioasa reprezinta un interesant punct de pornire pentru vizitarea mai multor obiective turistice majore, asa cum sunt Vechea Cetate de Scaun de la Târgoviste, Valea Prahovei, Brasov, Bran, etc.
Pucioasa a dobandit repede un renume prin baile sale, devenind o cocheta si linistita statiune ce ofera impletirea refacerii sanatatii cu odihna activa.
Climatul de deal, cu temperatura medie anuala de peste 10 grade Celsius si cu precipitatii de 750 mm anual, ca si existenta apelor minerale, face ca statiunea sa fie recomandata pentru tratamentul afectiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice, periferice si centrale, respiratorii, dermatologice si cardio-vasculare.
Indicatii terapeutice:
-
afectiuni reumatismale degenerative abarticulare, inflamatorii, post-traumatice si postoperatorii ale aparatului locomotor ;
-
afectiuni respiratorii ;
-
afectiuni ORL ;
-
afectiuni dermatologice.



